Fact Check: Influencerii NU au primit plăți din partea Masoneriei sau din partea Illuminati pentru a „promova COVID-19"

Fact Check

  • de: Jurnaliștii Lead Stories
Fact Check: Influencerii NU au primit plăți din partea Masoneriei sau din partea Illuminati pentru a „promova COVID-19" Nefondat

Este adevărat că Illuminati sau Masoneria au plătit influenceri pentru a „promova" și a vorbi despre COVID-19? Nu, nu este adevărat: nu există nicio dovadă care să sugereze că o astfel de manevră a fost orchestrată vreodată. Personalități marcante au promovat vaccinurile COVID-19 ca parte a campaniilor de informare derulate de Ministerul Sănătății din România pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța vaccinării în urma lansării vaccinurilor COVID.

Afirmația a apărut într-un videoclip pe TikTok care nu mai este disponibil online, dar care este arhivat aici, pe 6 decembrie 2023, cu următoarea descriere:

Influenceri cu mulți urmăritori au fost plătiți de Masonerie și Illuminati pentru a promova COVID-19. Iată lista de prețuri.

Așa arăta postarea pe TikTok la momentul scrierii acestui material:

Screenshot 2024-09-18 at 07.51.12.png

(Sursa: captură de ecran TikTok făcută miercuri, 20 decembrie, 09:18:52 UTC)

Nu există nicio dovadă care să sugereze că celebrități sau influenceri au fost plătiți sau au câștigat financiar ca urmare a faptului au vorbit sau au „promovat COVID-19". Campania de vaccinare din România a avut ca scop informarea populației (arhivat aici) cu privire la importanța vaccinării, beneficiile administrării vaccinului și rolul pe care vaccinurile îl joacă în protejarea celor din jurul nostru.

În cadrul acestei campanii de informare publică (arhivat aici), coordonată de Ministerul Sănătății din România și condusă de președintele campaniei de vaccinare COVID-19, Valeriu Gheorghiță (arhivat aici), apar și personalități publice, precum prezentatoarea TV Andreea Esca, actorul și comediantul Mihai Bobonete și personalitatea media și jurnalistul Lucian Mîndruță. Aceștia sunt doar o parte dintre cei care au vorbit despre importanța vaccinării.

Pentru a crește gradul de conștientizare, Florin Cîțu, prim-ministru la acea vreme, a lansat o „provocare" (arhivat aici), similară celor populare pe platformele de social media, cerând persoanelor publice să răspundă la următoarea întrebare: „Ce înseamnă vaccinul pentru tine?"

Nu există nicio dovadă care să confirme afirmația conform căreia persoane misterioase ar fi implicate într-o conspirație pentru a convinge oamenii să se vaccineze, prin promovarea acestei „agende" de către influenceri sau celebrități care au fost plătite. Videoclipul de pe TikTok menționează, de asemenea, o presupusă listă de prețuri, fără a oferi surse sau detalii cu privire la originea acesteia sau orice alt element care ar putea indica autenticitatea sa. O căutare pe Google folosind cuvintele-cheie "influenceri" AND "România" AND "listă" AND "prețuri" AND "Covid" AND "promovare" (arhivat aici) nu a dus la niciun rezultat.

Teorii ale conspirației cu privire la organizațiile și elitele care manevrează lumea din umbră au fost demontate de multiple ori de către Lead Stories. Alte materiale ale Lead Stories privind Illuminati pot fi citite aici și aici.

Vrei să le spui și altora cât de adevărată e această afirmație?

Vezi cine i-a dat share (poate chiar prietenii tăi) și lasă link-ul în comentarii.:

Lead Stories lucrează cu Alianța CoronaVirusFacts/DatosCoronaVirus, o coaliție de peste 100 de fact-checkeri care luptă împotriva dezinformării legate de pandemia COVID-19. Află mai multe despre alianță aici.

Despre noi

International Fact-Checking Organization EFCSN Meta Third-Party Fact Checker

Lead Stories este un site de fact-checking mereu în căutarea celor mai recente povești, imagini sau videoclipuri virale care sunt false, înșelătoare sau incorecte.
Ai văzut ceva? Spune-ne!.

Lead Stories este:


Cele mai citite

Cele mai recente

Distribuie părerea ta